Niciodata nu m-am simtit asa de libera ca acum. Nu mai trebuie sa dovedesc nimanui de ce sunt in stare. Daca vreau sa fiu singura pot s-o fac, am voie sa tac si sa nu fiu nevoita sa fac frumos. Pot lasa lucrurile in dezordine, sa vin acasa cand vreau. Exista "riscul" sa nu mai suport nici un fel de constrangere, daca nu-mi vad atins in primul rand interesul propriu. M-am gandit prea mult la ceilalti si cred ca este la fel de rau ca atunci cand te gandesti numai la tine. De dimineata mergeam incetisor si pleostita la serviciu. Afara mirosea a frig, ploaie, balti, umezeala. Colac peste pupaza a inceput sa ma doara si umarul. Am mutat sacosa pe celalalt umar, mai zdravan, dar afurisita de durere nu m-a lasat. Nu a mers in nici un fel, bratul ma chinuia chiar si sprijinit. Mi-am amintit de o scena vazuta intr-o zi, cand asteptam la un semafor: toata lumea era incruntata cu exceptia unui chinez/japonez, care, foarte relaxat si indiferent la cei de langa el, a inceput sa-si miste bratele, capul. Asa ca mi-am indesat si mai bine caciulita pe cap si am inceput sa fac si eu miscari cu bratele in mers. Ma gandeam, ce-or zice riveranii vazandu-ma? Si stiti ce s-a intamplat? Durerea m-a lasat incet, incet, iar pe fata mea a inceput sa se lateasca corespunzator un zambet...Daca vreti sa stiti, m-am simtit bine toata ziua! Niciodata nu m-am simtit asa de libera ca acum. Nu mai trebuie sa dovedesc nimanui de ce sunt in stare. Daca vreau sa fiu singura pot s-o fac, am voie sa tac si sa nu fiu nevoita sa fac frumos. Pot lasa lucrurile in dezordine, sa vin acasa cand vreau. Exista "riscul" sa nu mai suport nici un fel de constrangere, daca nu-mi vad atins in primul rand interesul propriu. M-am gandit prea mult la ceilalti si cred ca este la fel de rau ca atunci cand te gandesti numai la tine. De dimineata mergeam incetisor si pleostita la serviciu. Afara mirosea a frig, ploaie, balti, umezeala. Colac peste pupaza a inceput sa ma doara si umarul. Am mutat sacosa pe celalalt umar, mai zdravan, dar afurisita de durere nu m-a lasat. Nu a mers in nici un fel, bratul ma chinuia chiar si sprijinit. Mi-am amintit de o scena vazuta intr-o zi, cand asteptam la un semafor: toata lumea era incruntata cu exceptia unui chinez/japonez, care, foarte relaxat si indiferent la cei de langa el, a inceput sa-si miste bratele, capul. Asa ca mi-am indesat si mai bine caciulita pe cap si am inceput sa fac si eu miscari cu bratele in mers. Ma gandeam, ce-or zice riveranii vazandu-ma? Si stiti ce s-a intamplat? Durerea m-a lasat incet, incet, iar pe fata mea a inceput sa se lateasca corespunzator un zambet...Daca vreti sa stiti, m-am simtit bine toata ziua!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu